Exista momente in an cand timpul pare ca incetineste, cand tacerea capata sens, iar suflul lumii se aliniaza cu o stare mai adanca, mai asezata. Pentru crestinii ortodocsi, Saptamana Mare – sau Saptamana Patimilor – e exact un astfel de timp. E saptamana care nu se masoara in ore, ci in trairi, in rugaciuni, in slujbe si, mai ales, in durerea tacuta a unei jertfe care a schimbat istoria.
In 2025, Saptamana Mare are loc intre 12 aprilie si 20 aprilie, iar Pastele ortodox este sarbatorit in Duminica din 20 aprilie. Si, ca in fiecare an, Biserica ne cheama in acest interval la o intensitate spirituala diferita de tot ce am trait pana atunci in post.
Ce este, de fapt, Saptamana Mare?
Pentru multi, Saptamana Mare este doar ultima bucata din Postul Pastelui, perioada in care se tine post mai aspru, se merge mai des la biserica si se pregatesc ultimele detalii pentru masa de Paste. Dar pentru cine priveste dincolo de traditii si obiceiuri, ea e mai mult decat atat: e o trecere, o coborare si o inaltare. Coboram in suferinta, in moarte, in tacerea mormantului – ca apoi sa ne putem bucura, pe deplin, de lumina.
Aceasta saptamana reconstituie, prin slujbe speciale, ultimele zile din viata pamanteasca a Mantuitorului Iisus Hristos, de la intrarea Sa triumfala in Ierusalim (Duminica Floriilor) pana la Invierea Sa din morti.
Deniile – ritmul sacru al fiecarei seri
Unul dintre cele mai emotionante momente din Saptamana Patimilor este slujba Deniei, savarsita in fiecare seara, incepand cu Duminica Floriilor. Denia nu este altceva decat utrenia de a doua zi, oficiata cu o seara inainte. Cuvantul vine din slavona („vdenie”) si inseamna „priveghere”.
Atmosfera unei Denii este greu de descris in cuvinte. Intunericul din biserica, candelele aprinse, vocile slujitorilor si ale credinciosilor care canta impreuna „Iata, Mirele vine in miezul noptii” creeaza o stare de adanca cercetare launtrica. E linistea care vindeca, dar si durerea care trezeste. E genul de slujba in care fiecare cuvant pare sa atinga o coarda profunda din tine.
Lunea Mare – Iosif cel frumos si smochinul neroditor
In aceasta zi se face pomenirea Patriarhului Iosif, fiul lui Iacov, vandut de fratii sai in Egipt, dar ajuns apoi conducator al intregii tari. El este o prefigurare a lui Hristos – vandut si El, dar inviat in slava.
Tot in Lunea Mare se pomeneste si smochinul blestemat de Hristos, pentru ca nu a dat rod. Un simbol dur, dar puternic: fara roade, viata noastra ramane doar frunza. Fara fapte, credinta ramane doar teorie.
Martea Mare – pilda celor zece fecioare
Pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune este in centrul Deniei de marti seara. E o chemare clara la veghe si pregatire: Mirele vine pe neasteptate, iar candelele trebuie sa fie aprinse. Candelele fara untdelemn sunt simbolul sufletelor goale, care traiesc fara sens sau fara Dumnezeu. E un apel la responsabilitate spirituala.
Miercurea Mare – ungerii cu mir si tradare
Aceasta zi ne aminteste de femeia pacatoasa care L-a uns pe Hristos cu mir, dar si de vanzarea Mantuitorului de catre Iuda. Se savarseste Taina Sfantului Maslu, un moment important in aceasta saptamana, in care credinciosii cer tamaduire sufleteasca si trupeasca.
Contrastele din aceasta zi sunt graitoare: pocainta profunda a femeii pacatoase vs. tradarea cinica a lui Iuda. Doua atitudini opuse care ne arata cat de mult conteaza alegerea personala.
Joia Mare – Cina cea de Taina si inceputul Patimilor
Aceasta zi este una de maxima intensitate liturgica si teologica. Se pomenesc:
Spalarea picioarelor ucenicilor – un act suprem de smerenie,
Cina cea de Taina – instituirea Sfintei Euharistii,
Rugaciunea arhiereasca a lui Iisus,
Prinderea si inceputul Patimilor.
In biserica se citesc cele 12 Evanghelii ale Patimilor, iar in mijlocul slujbei, Crucea este scoasa in naos, spre inchinare. Este momentul in care totul devine real: suferinta, nedreptatea, moartea.
Daca ajungi la slujba din Joia Mare, cu greu vei ramane neatins.
Vinerea Mare – tacerea Crucii si cantarea Prohodului
Vinerea Patimilor este ziua in care Hristos moare pe Cruce. Este zi de post negru – nu se mananca si nu se slujeste Liturghie. Se citesc Ceasurile Imparatesti si se face slujba Vecerniei Rastignirii, in care Epitaf-ul (icoana Mantuitorului in mormant) este asezat in mijlocul bisericii.
Seara, in cadrul Deniei, se canta Prohodul Domnului. E o slujba de o frumusete rara, plina de durere, dar si de speranta. Se inconjoara biserica cu Epitaf-ul, in tacere, cu lumanari aprinse – ca o procesiune a iubirii care nu moare.
Sambata Mare – pogorarea la iad
Aceasta zi este una tacuta, adanca, de asteptare. Hristos, cu sufletul Sau, coboara la iad pentru a-i elibera pe cei tinuti in intuneric. In biserici, slujba Sfintei Liturghii a Sfantului Vasile cel Mare se uneste cu Vecernia.
Este ziua care uneste moartea si Invierea, intunericul si lumina, durerea si nadejdea. Este, de fapt, prima Inviere – cand Adam este scos din moarte de Hristos.
Duminica Invierii – lumina care biruieste
Si-apoi vine noaptea care schimba totul. In miez de noapte, in intunericul deplin din biserica, preotul rosteste: „Veniti de primiti lumina!”. Si totul se umple de flacara, de cantec, de „Hristos a inviat din morti!”, de emotie.
Este momentul in care intelegi ca iubirea e mai tare decat moartea, ca din moartea pe cruce se naste viata, ca suferinta are un rost, iar speranta nu e iluzie, ci certitudine.
Saptamana Mare nu e o succesiune de slujbe sau un set de reguli stricte. E o calatorie interioara. O coborare spre tine insuti, spre adevarul tau, insotit de pasii Celui ce a suferit pentru toti. E saptamana in care ne amintim ca, pentru a invia, trebuie mai intai sa murim putin – la egoism, la nepasare, la tot ce ne tine departe de lumina.
Si poate tocmai de aceea, in fiecare an, ne intoarcem la aceasta saptamana ca la o sursa de sens. Si ne regasim in ea. Poate cu lacrimi, poate cu tacere, poate cu o lumina mica, dar vie.
