La prima vedere, taro nu este tocmai leguma care atrage atentia pe raft. Are o coaja maronie, un aspect rustic si poate fi confundat usor cu alte legume bogate in amidon. Dupa ce este taiat insa, interiorul alb presarat cu mici nuante mov ii dezvaluie aspectul caracteristic. Pentru multi, primul contact cu taro vine prin celebrul ceai boba, insa ingredientul are o istorie mult mai lunga si poate fi folosit in supe, tocanite, piureuri, preparate prajite, produse de patiserie si chiar deserturi.
Taro este una dintre cele mai vechi plante cultivate si reprezinta un aliment important in numeroase bucatarii. Poate fi tratat in multe retete intr-un mod asemanator cartofului, dar exista o diferenta esentiala: taro nu trebuie consumat crud. Prepararea termica este obligatorie, iar manipularea inainte de gatire necesita atentie.
Ce este taro si de unde provine
Taro, cu denumirea stiintifica Colocasia esculenta, este o planta tropicala originara din Asia de Sud-Est. Mai poate fi intalnita sub denumirile de eddo sau dasheen.
Partea utilizata frecvent in bucatarie este numita popular „radacina de taro”, desi termenul nu este complet corect din punct de vedere botanic. Partea comestibila este, de fapt, un corm, adica o tulpina subterana ingrosata, conform Allrecipes.
Aspectul exterior nu spune prea multe despre versatilitatea sa. Cormul are coaja maro, iar pulpa este in general alba, cu mici pete sau fibre in nuante mov.
Fiind bogat in amidon, taro poate indeplini in farfurie un rol asemanator cartofului. Poate deveni cremos dupa fierbere, poate capata crusta prin prajire sau coacere si poate absorbi aromele ingredientelor cu care este combinat.
Ce gust are taro
Una dintre cele mai firesti intrebari inainte de a incerca un ingredient mai putin cunoscut este legata de gust.
Taro are o aroma delicata, usor dulce si cu note de nuca. Gustul poate aminti de o combinatie intre cartoful dulce si castana, fara sa fie insa identic cu niciunul dintre acestea.
Dupa prepararea termica, pulpa capata o consistenta bogata in amidon, cremoasa si aproape untoasa. Aroma ramane discreta si usor pamantie, ceea ce permite folosirea ingredientului atat in mancaruri sarate, cat si in deserturi.
Aceasta neutralitate explica varietatea preparatelor in care poate aparea. Taro poate intra intr-o tocanita sau intr-o supa cu taitei si legume, dar poate fi transformat si intr-o pasta destinata produselor de patiserie.
Este folosit inclusiv in inghetata, cheesecake sau placinte.
De ce taro nu trebuie consumat crud
Aici apare cea mai importanta regula pentru oricine vrea sa gateasca taro pentru prima data: nu se consuma crud.
Atat cormii, cat si frunzele plantei contin oxalat de calciu si pot provoca iritatii daca sunt consumate fara preparare termica. Gatirea este necesara pentru ca taro sa poata fi consumat in siguranta.
Problema poate aparea chiar inainte ca ingredientul sa ajunga in farfurie. Contactul cu taro crud poate irita pielea, motiv pentru care este recomandata folosirea manusilor in timpul curatarii.
Cormul trebuie spalat bine, apoi coaja se indeparteaza cu un cutit sau cu un curatator de legume. Un curatator in forma de Y poate fi mai usor de utilizat pentru astfel de legume.
Daca nu sunt disponibile manusi de unica folosinta, mainile pot fi unse cu putin ulei de gatit inainte de manipulare. In acest caz trebuie evitata atingerea ochilor.
Dupa curatare, taro poate fi taiat in forma necesara preparatului. Bucatile pot fi folosite imediat sau pastrate temporar intr-un bol cu apa rece pentru a preveni schimbarea culorii.
Cormii mici de eddo pot fi fierti cu coaja si curatati ulterior, reducand astfel contactul direct cu pulpa cruda.
Cum poate fi gatit taro
Modul de preparare influenteaza considerabil textura finala.
Taro poate fi fiert si transformat in piure, insa rezultatul poate avea o consistenta mai lipicioasa decat piureul clasic de cartofi. Pentru o textura mai uscata, aerata sau crocanta, coacerea si prajirea sunt variante mai potrivite.
Taiat in bucati, poate fi adaugat in tocanite sau supe. Continutul ridicat de amidon il face potrivit pentru preparatele in care este nevoie de un ingredient consistent.
Poate fi transformat si intr-o pasta utilizata ulterior in paine si produse de patiserie. In zona deserturilor, aroma sa discret dulce permite asocierea cu preparate precum inghetata, cheesecake-ul si placintele.
Ce beneficii nutritionale poate avea taro
Interesul pentru taro nu vine numai din versatilitatea sa culinara. Cormul furnizeaza fibre si amidon rezistent, doua componente care ii influenteaza profilul nutritional.
Desi este o leguma bogata in amidon, fibrele nu sunt digerate si absorbite de organism in acelasi mod precum alti carbohidrati. Ele pot incetini digestia si absorbtia altor carbohidrati.
Datele prezentate de Healthline arata ca aproximativ 12% din amidonul din radacina de taro gatita este amidon rezistent, iar combinatia dintre acesta si fibre poate face din taro o sursa interesanta de carbohidrati.
O cana de taro, echivalenta cu 132 de grame, contine peste 6 grame de fibre. Cantitatea este de peste doua ori mai mare decat cea dintr-o portie comparabila de 138 de grame de cartofi.
Materialul citat mentioneaza si cercetari in care dietele cu pana la 42 de grame de fibre pe zi au fost asociate cu o reducere a glicemiei de aproximativ 10 mg/dl in cazul persoanelor cu diabet de tip 2.
Aceste informatii nu transforma insa taro intr-un tratament si nu elimina necesitatea unei alimentatii adaptate situatiei fiecarei persoane.
Fibrele si sanatatea cardiovasculara
Fibrele si amidonul rezistent sunt analizate si in legatura cu sanatatea cardiovasculara.
Cercetarile prezentate in material arata ca persoanele care consuma cantitati mai mari de fibre tind sa inregistreze rate mai scazute ale bolilor cardiovasculare.
Un studiu a observat ca fiecare 10 grame suplimentare de fibre consumate zilnic au fost asociate cu o reducere de 17% a riscului de deces din cauza bolilor cardiovasculare.
Unul dintre mecanismele luate in calcul este capacitatea fibrelor de a contribui la scaderea colesterolului, desi cercetarile continua.
Amidonul rezistent din taro este, la randul sau, asociat cu efecte asupra colesterolului si cu un risc cardiovascular mai redus.
Ce se stie despre polifenolii din taro
Taro contine si polifenoli, compusi vegetali studiati pentru potentialele efecte asupra sanatatii.
Principalul polifenol identificat in taro este quercetina, compus prezent in cantitati importante si in alimente precum ceapa si merele, dar si in ceai.
Studiile efectuate in laborator si pe animale au indicat ca quercetina poate influenta dezvoltarea anumitor celule canceroase. Este, de asemenea, un antioxidant care poate contribui la protejarea organismului impotriva efectelor excesului de radicali liberi.
Un experiment de laborator a aratat ca extractul de taro a impiedicat raspandirea anumitor tipuri de celule canceroase de san si prostata.
Este insa importanta limita acestor rezultate: nu au fost realizate studii pe oameni care sa confirme efectele respective. Prin urmare, taro nu trebuie prezentat drept aliment care previne sau trateaza cancerul. Sunt necesare cercetari suplimentare pentru intelegerea efectelor observate experimental.
Cum prepari „cartofi prajiti” din taro
Una dintre cele mai simple modalitati de a descoperi textura taro este prepararea lui sub forma de bastonase prajite.
Cormul se curata cu grija, se spala si se taie in bucati de aproximativ 6-8 centimetri lungime si un centimetru grosime.
Bastonasele se pun intr-un vas cu apa rece, sare si cateva picaturi de suc de lamaie si se lasa aproximativ 15 minute. Ulterior se clatesc de mai multe ori si se scurg bine.
Uleiul se incinge intr-o tigaie adanca, iar taro se prajeste la foc mediu. Temperatura nu trebuie sa fie excesiv de ridicata, deoarece exteriorul s-ar putea arde inainte ca interiorul sa fie gatit suficient.
Dupa rumenire, bucatile se scot cu o spumiera si se asaza pe prosoape de hartie.
Preparatul este recomandat imediat dupa prajire, cat exteriorul ramane crocant.
Burgeri din taro pentru patru portii
O alta varianta este transformarea cormului in chiftele care pot fi servite drept garnitura sau introduse intr-un sandvis.
Sunt necesare 450 de grame de taro curatat, fiert si transformat in piure, o lingura de unt, aproximativ 120 ml de lapte, o ceapa tocata marunt, un ardei jalapeño fara seminte, trei linguri de patrunjel, un ou batut, sare, piper, 60 de grame de faina, 60 de grame de pesmet fin si doua linguri de ulei de masline.
Piureul de taro se amesteca, inca fierbinte, cu untul si laptele pana cand capata o consistenta apropiata de cea a piureului de cartofi.
Se adauga ceapa, jalapeño, patrunjelul, oul, sarea, piperul si faina. Din compozitie se formeaza chiftele de dimensiunea unor burgeri, care sunt apoi rumenite intr-o tigaie cu ulei de masline.
Dupa gatire, se lasa la scurs pe prosoape de hartie si se servesc calde. Cantitatile sunt suficiente pentru patru portii.
Chiftele de taro cu mango si menta
Pentru o combinatie diferita, taro poate fi asociat cu mango, menta si chimion.
Reteta foloseste 450 de grame de taro, doua linguri de frunze de menta tocate, o lingura de chimion, un ou batut, un mango bine copt, dar ferm, si doua linguri de ulei de masline.
De aceasta data, cormii sunt fierti cu tot cu coaja aproximativ 40 de minute sau pana cand pot fi patrunsi usor cu furculita. Dupa racire, coaja se indeparteaza, iar pulpa se da pe razatoare.
Taro ras se combina cu menta, chimionul, oul si bucatile de mango. Se formeaza chiftele plate, care se prajesc in ulei pana cand devin rumene pe ambele parti.
Servite calde, aceste preparate arata cat de usor poate trece taro de la rolul de substitut pentru cartof la cel de ingredient central intr-o combinatie cu arome dulci si condimentate.
Tocmai aceasta versatilitate il face interesant pentru cei care vor sa experimenteze in bucatarie. Poate fi fiert, copt, prajit, transformat in piure sau inclus in deserturi, dar regula esentiala ramane aceeasi indiferent de reteta: taro trebuie manipulat cu grija si gatit inainte de consum.
