In fiecare an, ziua de 12 iulie ii apropie pe credinciosii ortodocsi de doua repere duhovnicesti importante: Icoana Maicii Domnului Prodromita, pastrata la Schitul Romanesc Prodromu din Muntele Athos, si Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai iubiti parinti ai Ortodoxiei contemporane. In aceeasi zi sunt pomeniti Sfantul Mucenic Proclu si Sfantul Mucenic Ilarie, Sfantul Cuvios Mihail Maleinul si Sfanta Veronica.
Pentru multi oameni, calendarul bisericesc nu este doar o succesiune de nume si sarbatori. Fiecare data pastreaza povesti despre credinta, rabdare, rugaciune si transformare sufleteasca. Ziua de 12 iulie este legata in mod special de Muntele Athos, locul in care de secole traiesc monahi veniti din diferite tari ortodoxe si unde prezenta romaneasca are o istorie indelungata.
Icoana Prodromita si viata Sfantului Paisie Aghioritul vorbesc, fiecare in felul sau, despre increderea in Dumnezeu. Una este legata de dorinta monahilor romani de a avea o ocrotitoare pentru noua lor obste, cealalta de drumul unui om care a ales linistea, rugaciunea si slujirea semenilor intr-o epoca marcata de schimbari rapide.
Dorinta monahilor romani de a avea o icoana ocrotitoare
Istoria Icoanei Maicii Domnului Prodromita incepe in perioada ridicarii Schitului Romanesc Prodromu din Sfantul Munte Athos. Ieroschimonahul Nifon, primul staret al asezamantului, isi dorea ca noua comunitate monahala sa aiba o icoana a Maicii Domnului care sa ii ocroteasca pe calugari si sa le ofere mangaiere pelerinilor.
Dorinta sa era fireasca in lumea athonita. Marile manastiri ale Sfantului Munte aveau icoane vestite, in jurul carora se formasera traditii de rugaciune si marturii despre ajutorul primit de credinciosi. Pentru parintele Nifon, o asemenea icoana nu reprezenta doar un obiect de cult, ci un semn al prezentei Maicii Domnului in mijlocul obstii.
In anul 1863, ieroschimonahul Nifon a venit in Romania impreuna cu parintele Nectarie. Cei doi au ajuns la Iasi, unde au inceput sa caute un pictor priceput, capabil sa zugraveasca icoana cu evlavie, post si rugaciune.
Alegerea s-a oprit asupra lui Iordache Nicolau, un iconar din Iasi. Acesta a acceptat lucrarea si a inceput sa picteze cu grija vesmintele si celelalte elemente ale compozitiei, lasand chipurile Maicii Domnului si Pruncului Iisus pentru etapa finala, asa cum obisnuia.
Incercarea iconarului Iordache Nicolau
La inceput, lucrarea a evoluat bine. Problemele au aparut in momentul in care pictorul a inceput sa zugraveasca fetele sfinte. Desi era un artist experimentat si depunea un efort considerabil, rezultatul nu il multumea.
Iconarul a incercat ore intregi sa indrepte trasaturile. Cu cat lucra mai mult, cu atat chipurile pareau sa se indeparteze de forma pe care o urmarea. In loc sa dobandeasca expresia senina si armonioasa pe care o dorea, acestea deveneau disproportionate si lipsite de frumusete.
Parintii Nifon si Nectarie au venit sa vada stadiul lucrarii si au gasit un om profund tulburat. Privind icoana, au fost la randul lor intristati. Pentru o vreme, s-au intrebat daca dificultatea intampinata nu era un semn ca proiectul nu avea sa fie dus la capat.
Dupa plecarea lor, Iordache Nicolau a acoperit icoana cu o panza curata, a incuiat incaperea si s-a retras. Mahnirea sa era atat de mare, incat in acea zi nu a mai mancat. In loc sa abandoneze lucrarea, s-a rugat ca Dumnezeu sa ii lumineze mintea si sa il ajute sa termine icoana asa cum se cuvenea.
Momentul este important pentru intelegerea intregii istorii. Nu talentul artistic este pus in centrul relatarii, ci smerenia unui om care isi recunoaste limitele. Iconarul nu incearca sa ascunda nereusita si nici sa prezinte o lucrare nefinalizata drept una buna. Se opreste, acopera icoana si cauta ajutor prin rugaciune.
Minunea atribuita Icoanei Prodromita
In dimineata urmatoare, pictorul a revenit in incapere cu intentia de a relua lucrul. A pregatit materialele, a facut metanii si s-a rugat Maicii Domnului. Cand a ridicat panza, a descoperit ca fetele Maicii Domnului si Pruncului Iisus aveau o infatisare cu totul diferita.
Chipurile care cu o zi inainte ii provocasera atata tulburare erau acum armonioase, senine si expresive. Traditia bisericeasca pastreaza acest moment drept o minune si considera ca fetele icoanei nu au fost zugravite de mana omeneasca. De aici provine si numele de „Prodromita nefacuta de mana”.
Pentru credinciosi, sensul acestei istorii depaseste detaliile legate de pictura. Ea vorbeste despre rabdare, despre renuntarea la orgoliu si despre puterea rugaciunii rostite intr-un moment in care solutiile omenesti par sa se fi epuizat.
Icoana a ajuns la Schitul Romanesc Prodromu, unde este pastrata si cinstita pana astazi. Pentru monahii romani de la Athos, ea a devenit un simbol al ocrotirii Maicii Domnului. Pentru pelerini, reprezinta unul dintre cele mai importante locuri de rugaciune din asezamant.
Cinstirea ei la 12 iulie reuneste comunitati din Romania si din afara tarii. In biserici sunt savarsite slujbe, iar credinciosii isi indreapta rugaciunile catre Maica Domnului, cerand ajutor in suferinte, pace in familie si intarire in perioadele dificile.
Sfantul Paisie Aghioritul si drumul spre viata monahala
Tot la 12 iulie este pomenit Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul, nascut in anul 1924, in Farasa Capadociei. La botez a primit numele parintelui sau duhovnicesc, Cuviosul Arsenie Capadocianul.
Primii sai ani de viata au fost marcati de mutarea familiei din Capadocia in Grecia. Familia s-a stabilit la Konita, in regiunea Epir, dupa schimbarile dramatice care au afectat comunitatile grecesti din Asia Mica.
Inca din copilarie, viitorul monah spunea ca isi doreste sa urmeze viata calugareasca. Hotararea sa s-a implinit la varsta de 29 de ani, cand a ajuns in Muntele Athos. Alegerea nu a insemnat o retragere lipsita de responsabilitate, ci asumarea unei vieti severe, intemeiate pe rugaciune, ascultare si slujirea celor care ii cereau ajutorul.
De-a lungul anilor, Sfantul Paisie s-a nevoit in mai multe manastiri si schituri athonite. A locuit si la Manastirea Maicii Domnului Stomion din Epir, pe care a reconstruit-o, precum si la Muntele Sinai, in sihastria Sfintilor Galaction si Epistimia.
Viata sa a fost caracterizata de post, priveghere si rugaciune continua. Citea scrierile Sfintilor Parinti si incerca sa transforme invatatura lor intr-un mod concret de a trai. Nu urmarea acumularea de informatii teologice, ci schimbarea launtrica.
Linistea pe care o cauta si oamenii care il cautau
Sfantul Paisie isi dorea isihia, adica linistea profunda care il ajuta pe om sa se concentreze asupra rugaciunii si a relatiei sale cu Dumnezeu. In realitate, aceasta liniste a fost adesea intrerupta de multimea celor care veneau sa ii ceara sfatul.
Oamenii ajungeau la coliba sa cu probleme familiale, indoieli, boli, temeri sau intrebari despre credinta. Unii aveau nevoie de o explicatie, altii doar de cineva care sa ii asculte fara graba. Parintele Paisie ii primea, desi intalnirile numeroase il oboseau.
Relatarile despre viata sa il descriu ca pe un om simplu, cu multa caldura si cu un mod direct de a vorbi. Nu oferea formule impersonale si nici nu transforma suferinta celuilalt intr-o lectie abstracta. Incerca sa inteleaga situatia concreta a fiecaruia si sa ofere un cuvant care putea fi pus in practica.
Aceasta apropiere de oameni explica popularitatea sa in lumea ortodoxa. Invataturile sale au ramas accesibile si celor care nu au o pregatire teologica. Vorbea despre rabdare, familie, educatia copiilor, anxietate, egoism si responsabilitate intr-un limbaj usor de inteles.
In acelasi timp, viata sa de rugaciune era intensa. Noaptea ii pomenea pe cei vii si pe cei adormiti, iar ziua isi dedica timpul celor care veneau la el. Imaginea unei lumanari care se consuma pentru ceilalti este una dintre cele mai potrivite pentru a descrie felul in care si-a trait chemarea.
O viata simpla, devenita reper pentru milioane de credinciosi
Sfantul Paisie a trait in nevointa aproximativ patru decenii si a trecut la cele vesnice in anul 1994, la varsta de 70 de ani. Mormantul sau se afla la Manastirea Suroti si a devenit unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din spatiul ortodox grec.
Oamenii continua sa vina acolo pentru a se ruga si pentru a-si aminti de un monah care a reusit sa vorbeasca generatiilor moderne fara sa isi simplifice credinta. El a inteles nelinistile omului contemporan, dar nu a incercat sa le rezolve prin raspunsuri facile.
Mesajul sau ramane actual tocmai prin accentul pus pe lucrurile aparent mici: un cuvant spus cu blandete, o judecata amanata, o rugaciune pentru cineva aflat in necaz sau rabdarea fata de slabiciunile celor apropiati.
Sfintii pomeniti in aceeasi zi
Calendarul zilei de 12 iulie ii aminteste si pe Sfintii Mucenici Proclu si Ilarie, care au marturisit credinta crestina in fata persecutiilor. Tot acum este pomenit Sfantul Cuvios Mihail Maleinul, cunoscut pentru viata sa ascetica, dar si Sfanta Veronica.
Prezenta mai multor sfinti in aceeasi zi arata diversitatea experientelor pastrate de traditia crestina. Unii au trait in manastiri, altii au trecut prin persecutii, iar altii au ramas cunoscuti prin intalnirea lor cu Hristos si prin marturia pe care au lasat-o.
Ziua de 12 iulie ii leaga astfel pe credinciosi de istoria unei icoane nascute din rugaciunea monahilor romani si de viata unui sfant apropiat de vremurile noastre. Prodromita si Sfantul Paisie Aghioritul transmit acelasi indemn discret: omul poate gasi lumina atunci cand isi recunoaste limitele, pastreaza rabdarea si nu inceteaza sa se roage.
Sursa foto: Ziarul Lumina
